Sfântul Petru prinse-o curvă,
Ce făcea ce știe-a face
Orice curvă pricepută
De-jde-mii de ani încoace.
Si-o-ntrebă mult prea sfințitul:
„Dragă, când păcătuiești,
că vei putrezi prin iaduri,
doar vreo clipa te gândești?”
Însă curva, deșănțată,
Îl privi în ochi ca proasta
Și-i răspunse liniștită:
„Asta știu să fac , și basta.
Și-apoi, sfinte, eu, în viață,
tot ce am, a fost primit:
sărăcia si dorința,
domnul tău mi-a dăruit!
Si prostia, si plăcerea,
tot El mi-a dat, cu prisos!
Să refuzi ce-ți dete Domnul,
este, domnul meu, frumos?!”
Și-a plecat în ceruri, sfântul,
Și la Domnu-a fost primit,
Care-i spuse desenând:
Curva bine a grăit !
Dar, fin’că a vrut dreptate
Sfântul nostru prea iubit,
Curva fuse răsplătită
Iar pe el, l-a pedepsit.
De-asta-acum, când văd o curvă,
mă întreb cu-o voce mută:
Este proastă, păcătoasă,
Sau ascunde-n ea o sfântă?
Și sămânța i-aș stârpi-o,
De la Domnul vrând dreptate,
Dar mi-e teama c-aș primi-o
Si-eu ca sfântul, drept pe spate !