pe bunicul meu îl cheamă
alexandru dar toţi oamenii cu cojoace
din copilăria mea îi spuneau
sandu
unchiu sandu
eu îi spuneam tataie
fiindcă aşa mi se spusese
că-l cheamă

mă duceam destul de rar la ţară
poate de vreo două trei ori pe an
şi prima amintire pe care o am cu el
este legată de primul leagăn în care m-am dat
şi de primele mere verzi dulci
pe care le-am cules de pe jos
le-am spălat
şi le-am cărat cu mine pe tren
înapoi în bucureşti

putrezeau mereu în cămară

tataie n-a mai udat grădina de mult

nu a mai scuturat mărul de cîţiva ani

gardul din jurul grădinii a căzut

acum este zăpadă peste tot
şi e bine aşa
n-aş fi vrut să văd pămîntul
este atît de frig că nici nu-mi dau seama
ce vreau să fac în curtea asta unde
s-au tăiat porci s-au certat oameni
sau au avut loc nunţi

aşa că o iau spre noua lui casă

unchiu sandu e bine e cuminte mănîncă puţin
doarme mult n-avem probleme cu el

spun doamnele de la azil în halate albastre
şi vopsite roşu în cap

în cameră cu el mai stau alţi cinci sau şase bătrîni
aşa că mirosul de pişat este destul de dens
şi neobişnuit
m-am aşezat lângă tataie
l-am întrebat ce face
de una de alta
lui mereu i-a plăcut să răspundă
şi să fie întrebat

începe să plîngă

cum e la voi tataie?

cum să fie


e soare

tu nu vezi?