Cu glas de chiciuri scuturate
m-a întâmpinat Arcadia
pădurea cu trunchiuri pântecoase
ce nasc fetițe rătăcite noaptea
cu frunze mari cât palmele bătrânilor
graurii chiuie prelung
în patru zări
și fâlfâitul fluturilor moale
anunță ceasuri patru din amiază
voi frunze chimvale sunătoare
ciocnindu-vă în melancolice căderi
e un frunziș fluvial
o mare de clorofilă deasupra
mucede foi foșnitoare dedesubturi
un soare scurs pe umeri de ramuri
un cer gros netezit de frunzișuri perechi
O materia e grea
scoarța copacilor asudă
fluturi groși odihnesc pe noduri-ochi elefantini
de rupi o floare țâșnesc
două-trei lacrimi de sevă
sucul pământului
specii de flori ecuatoriale
cu tulpini sculpturale
cu frunze palmate
petale grele
polenul poți să-l culegi cu degetele
săruturile pătimașe
ale fluturilor
păcat că nu se aud
e mușchiul crescut cât palma
mustește când te-așezi afund
de pe ramuri se prelinge lumina
ca mierea
parfumuri narcotice exală
dintr-un pământ vuitor.
E Arcadia.