pe fata ce stătea la preot în chirie
o cunoşteau toţi vecinii
chiar şi cei din oraş
vreo sută
poate o mie

frunzele dracenei din fereastră se legănau răsfirate
de la curentul de aer
aşadar era deschisă uşa din spate

am urcat în vârful picioarelor
ca un alpinist
ascunzând sub haină pioletul zimţat
rece
neted
ca fruntea lui christ

mulţimea remuşcărilor clocotea în călduri
era o iarnă rumenă
cu nuri
soarele zorilor pătrundea prin draperii în oranja odaie
ca un grăunte de jar într-o claie de paie

ea aştepta inertă –
sunet de orgă într-un album muzical – pe copertă
îşi număra sufletul în palmă
deschizându-şi venele cu vechea lui lamă

dar duhul probabil i se închegase în trup
undeva
nu curgea
doar sângele şiroia pe podea –
natură moartă a unui pictor furios
înspinându-şi trandafirii cu fragmente de os

masa era nestrânsă
lumânările – două – încă ardeau urme de ruj
străluceau
pe buza paharului - răsturnat -
semn de mărturisire
sau de păcat

i-ai fi putut ghici scâncetul mut de vietate fără mamă
ochii mincinoşi ai tatălui se holbau din icoană
şi ea ştia
şi ea murea
sub fiecare palmă a lui

grea

nu există! zi fără înviere
şi-a spus crestându-şi sânii ca pe mere
praful pielii a sărit înmărmurit
departe







înfăptuind o crimă am scris prima carte