până la o vârstă e uşor, ai părinţii
aproape, un calorifer fierbinte, o mână de copii murdari
în faţa blocului, ai şi despre ce să povesteşti
nu sari din pat în toiul nopţii să cauţi
un preţ mai mic pentru fiecare moment în care te poticneşti
sau, dacă te strângi în colţul canapelei, simţi
căldura aceea la spate, un petic de stofă se lipeşte
de piele

dar te strângi, forţa devine un punct
un vârf de fascicul în care stă tot
gările, parcurile, scările
toate dimineţile însorite de frig, poate frumoase
şi greşeala mereu în spate, într-un rucsac
mereu îmi venea să renunţ, să-i văd cum o mai duc
un ceai sau doar un umăr lângă ei

ştiu mai bine ca tine cum e să urci scările
cu o ciorbă caldă. număram treptele, mi-era frică să nu te împiedici
şi să rămân nemâncat, apoi mă lungeam în sacul de dormit
la câţiva metri de tine, între noi doar cimentul
nici măcar o mamă nu ne-ar fi putut apropia mai mult