Noi, românii,
ne-ntrebăm, binele când o să vină,
cât vom mai avea lumină,
cât o să se-ndure soarta,
să fixeze bine roata.
Am fost neam de luptători;
am biruit mereu prin luptă
azi cei mai mulți sunt cerșetori
și se ascund sub haina ruptă.

Noi, românii,
zi de zi, muncim pentru sfânta pită,
cea care de-atâtea ori e gustoasă și slăvită,
însă viața, chiar cu pită, parcă e tot mai amară
și mulți români, loviți deja, aleg drama de afară.
Pentru mulți, viața e dură
și trăiesc de azi pe mâine,
întind mâini, ce lovitură
să devii din rege, câine!

Noi, românii,
vedem moartea ca o poartă salvatoare
ca o chestie perenă, ce în ea, de toate are
și chemăm, cu plâns în hohot, doamna de la Miazănoapte
pentru a curma o viață, prea tăcută, prea în șoapte.
Pierdem toți puterea mâinii
și ne-mbogațim cu fier
și dacă murim, românii,
noi mai plângem și în Cer.