E toamnă din nou și plouă mărunt...
Tot mai singur îmi pare că sunt,
Frunzele se zbat sub stropii căzând
Și eu stau la fereastră, visând...

Când vântul zbuciumă liniștea mea,
Cu gândul pierdut în noaptea cea grea
Stau să m-ascult, să oftez, să suspin,
Să te văd, să te mângâi ar fi divin...

Te chem și nu vii, aproape nu-mi ești
Să m-alinți sau doar să-mi zâmbești,
Urmează o iarnă, mai trece un an,
Atâta timp a trecut și, totuși, în van.

E-o toamna geroasă ce-și întinde rugina
și tu ești departe și-i stinsă lumina,
Doar eu plin de dor mă zbat în uitare...
Si plouă și-aici... și plouă și-n zare...