din 3 în 3 ore se aud cloptele vreunei catedrale mă foiesc în pat simt pereţii încăpători mult prea încăpători pentru sufletul mărunt
mă întind precum o viţă de vie spre pereţii aceştia înalţi şi albi încerc să respir încerc să înţeleg fiecare zgomot ce vuieşte dincolo de ei
zvâcnirea lor tânără
e toamnă când îţi închizi ochii
încerc să opresc o furtună
cu picuri de ceară fierbinte

nu îmi ajung vazele în care să aşez toate florile
pentru mâncarea comestibilă ce o gătesc
pentru hainele impecabil necălcate
pentru copilul răsfăţat al cărui creştet îl dezmierzi
de parc-ar merita