Se anunþã ploi, o voce veselã spune pe toate canalele
sã ne punem fularul la gurã ºi sã facem nod,
sã strângem bine în noi gustul de cuºmã al moliilor, aºa cum ne roiesc în piept
ca niºte dumicaþi fosforescenþi, prin ºira spinãrii se vede urzeala din care suntem fãcuþi
ca ºi cum
ca ºi cum am sta în luminã.

Ne roteam cu mâinile întinse dupã viaþã, ne roteam în cãdere
necuprinºi, ca dupã dragoste,
Ne suflam în trupuri ca-n pumni, de la o tãblie a patului la cealaltã
ºi ascultam cum se moare gâjâit la radio,
cu volumul dat la maxim.

ªiroind la intrare,
ne aºteaptã tata cu ºapca în mânã sã-i mai speriem o datã somnul
cu un strigãt ascuþit de copil.
Dar noi,
noi o sã facem un om de zãpadã la marginea mãrii, cu pipã ºi fes
altfel iarna asta nu va avea niciun þãrm pe care sã ne punem coatele
sã visãm,

în visul ãsta
singura care doarme pe o coastã de drac e femeia,
singura din care ne luãm mereu zborul
ca din saline...

... ºi se anunþã îngheþ, aceeaºi voce veselã strigã pe toate canalele,
iar din turla bisericii
parcã au început sã cadã seminþe de pisici negre.
Fulguiau aºa de frumos cu ghearele scoase,
fulguia tihnit,
ca dupã dragoste.