Spune-mi... cum îți închizi tu ochii?
Cum îți alini fiecare geană de vis?
Cum respiri prin nări, prin gură?
Cum îmi citești fiecare moleculă
Când nu-s la brațul tău?

Mai mult decât cristalele ce dor,
Mai larg decât un orizont
În care simt că mor ușor, sonor,
Te-aș lega de fiecare clipă ce-mi revolți
Pe linia umilului meu puls!

Te-aș lega strâmt și larg
De fiecare strop de ploaie
Ce mi-ar trasa un râu de curcubeu!

Știi că lumea cu seninul ei, cu tot,
Mă plimbă peste posibile turniruri de a fi,
Mă plimbă peste limpezi umbre de stejar
Sub care îmi doresc atât de mult a-ți fi
În brațe, între sunete, pe degete...

Iubirea se plimbă aiurea pe glas de mine
De pe un umăr pe celalat, ușor dar greu,
Cu glas de tine înfiorător de vizual.
Să-mi ajuți mâna să palpeze fiecare tril,
Să-mi ajuți inima s-atingă viața ca un geniu,
Întortocheat prea mult în propriile seri
Cu mine însămi, uitând că totul e cum e:
Mister, sinonim, antonim, descoperire.

Așa sa ne îmbrățișăm!