mai poticnindu-mă-n cuvinte orfan de duh cu cerc
în mână
voi poposi până la urmă în praful capului de drum

și nu voi ști de ce și cum îmi cresc sub piele ghioceii
și dezrădăcinând toți teii voi scrie-n aer cu parfum
ce dacă mă vor urina indiferenți copiii de pe biciclete

ce dacă vor surpa în mine cu mingea luna din perete
sunt poate ruginit la trup dar mai util ca o cișmea
când însetați vin de la fotbal adolescenții vinerea

loviți-mă! scuipați și beți! zâmbesc vopsit încă mai curg
prin rădăcini ca niște țevi prin care tuturor ajung
au fost aici stridente case cu larmă de bucătării

și multe zmeie au frânt ața și-au spânzurat copilării
moloz întâi și apoi blocuri din care multe au crăpat
cu praștia poți lovi somnul acestui nou-născut din pat

curând au măcinat pereții intemperii și păsări călătoare
eu am rămas copac de fier să-mi scuip plămânii către soare
mai poticnindu-mă în ploi orfan de duh cu cer în mână

voi poposi până la urmă pe trei bănuți la fiare vechi