Am fost şi eu un prunc însă prea mic,
Să ma gândesc la rostul meu în lume.
Eram nevinovat şi nu ştiam nimic,
Griji nu aveam ci numai zile bune.

Trecut-au vremuri peste fruntea mea.
Neputincios sub talpa timpului grăbit,
Am încercat zadarnic a tot căuta
Sofia spre dedalul infinit.

Am învăţat c’adevărata-nţelepciune e iubirea
Şi că iertând, iertarea mă va mângâia,
Nu am crezut că ruga-mi va aduce mântuirea
Şi că smerindu-mă, Lumina mă va înălţa.

Acum când ştiu că Domnul e cu mine,
Am să încep să zburd spre veşnicie.
Întoarce-te şi nu uita creştine:
Gândul la moarte-i marea ta sofie!

Nu-ţi vinde sufletul pe trupul tău de lut,
Desprinde-te de tine, păstrează-te curat,
Dumnezeirea nu te va lăsa pierdut,
Nu te feri de moarte, fereşte de păcat!