O mână lut, un suflet bun,
Scânteia geniului nocturn,
Venus în inima-i flămândă,
O frunte lată contemplândă.

Frânturi de cugetări obositoare,
Dorul de ‘EA’ ce tot nu moare,
Catargele speranţei pân’la stele
Îl sfârtecă din nou frica de iele

Se cântăreşte, vede că e rătacit
- Ciudatul care a înnebunit
Închide ochii, capul şi-l pleacă,
Nimic din el nu vrea să tacă.

Tumult lăuntric de adolescent,
Fugar prin viaţă mult prea lent,
Frumoase trepidări deşarte,
Trezeşte-te ‘nainte de-a fi noapte!

Stau în oglindă şi mă tot frâmant
Sunt oare cine cred că sunt,
Ştiu adevarul sau am fost minţit,
Îmi trăiesc viaţa sau mă las trăit ?