In ultima zi a vietii,
Copacul tristetii
Isi spune istoria vietii.
Cum a-ntalnit
In viata sa
O mica stea
Ce i-a soptit
Sa nu se lase de iubit,
Sa nu renunte la iubire
Si nici macar la nemurire,
Caci viata sa a fost aleasa
Dintr-o poveste dreasa
Cu printi si cu printese,
Cu imparati si-mparatese.
Dar copacul nu pricepea
Ce legatura ar avea
Cu printii si printelese,
Cu imparatii si-mparatesele.
Atunci acea draguta stea
Ii sopti asa:
In viata ta,
Tu nu uita,
Ai fost candva
O mare stea,
Un mare print si fiu de rege
Dar ai facut o far'delege.
Atunci al tau parinte aspru,
Ti-a dat un veac de implinit
Ti-a dat o viata de trait,
Ti-a dat un loc la umbra mea
Ti-a dat sa fii o mare stea.
Dar nu o stea precum erai
Nu un mare fiu de crai,
Ci un copag cu crengi marunte
Intr-un frumos loc'sor de munte.
Aici tu ai trait o viata
Mereu legat de-un fir de ata,
Mereu crezand c-ai fost ceva
In viata ta.
Caci asa a fost scris
Sa fii copacul vorbitor
In nemurirea tuturor.