în oglinda timpului chipul tău femeie poartă diverse culori
primăverile au cerul cu nuanţe de verde
verile mereu la pas cu ruginiul de rod
nimic nu este întâmplător
totul se aşează în mireasma potrivită legendelor
în care îţi aşterni numele printre rânduri

poemul acesta nu poate să te scrie
cuvintele nu-şi găsesc menirea
de undeva de prin mine
amintirile încep să-şi dezlege sensurile
doar noaptea te pictează adulmecându-ţi urmele
tu respiri în culoare nuanţe de oameni
copaci ce devin prunci

nisipul se cerne sub murmurul femeii
ai copt în pântec rodul feminităţii
legând anotimpurile sub semnul balanţei
mâzgâlind-ţi palmele cu cerul din privire
brodeazi în poeme iubiri nemuritoare
ca un înţeles al zilei

poate în poemul de mătasă ţi-ar şade cel mai bine
vei deşira cuvintele să-ţi faci salbă
la început de toamnă adunând anotimupurile
într-un samovar

umbrele se vor prăvăli în rubiniul din pahare
piatra râlui gâdilă urmele calde
şi plânsetul ierbii în galben
timpul în mrejele lui
face ghem din zile
aşezându-le
sub talpa
anilor