acum sunt destul de mare
să port bijuterii de chihlimbar
cum avea mama,
în care, fără ca nimeni s-o ştie,
trăiesc castele şi vise.
acum suprafaţa lor mlădioasă
îmi mângâie pielea de femeie
într-un altfel de freamăt,
nu mai simt invidiile ciudate
pe gesturile tandre ale tatei,
pe felul în care-i aşeza perna.
acum am şi eu sărutările mele,
gâtul cald, dezvelit de podoabe
are voluptatea, dezmierdările lui
şi e cineva care e pe de-a-ntregul al meu,
atât de al meu, încât pot trece prin el
pot confunda fiinţele noastre...
chiar dacă bijuteriile nu mai sunt aşa grozave.