Îmi doresc de mic să fiu o mulțime vidă.
Cum aș arăta ? Așa, “Ø”, sau poate “{}” ?
Dar voi reuși să fiu o mulțime vidă “perfectă” ?
Nu se va rătăci vreun număr prim
Pe care n-a putut să-l dividă nimeni,
Să mă înțepe, să mă chinuie,
Ca o măsea cariată ?

Cel mai trist sunt atunci când întâlnesc alte mulțimi vide,
Care deschid gurile lor mari
Și spun sec: “NU”.
Afla-vor ele că se vor mări înzecit
Cu fiecare floare ofilită
Și fiecare surâs furat ?

Dacă voi reuși într-o zi să îmi duc la împlinire visul ?
Ei bine, atunci nu veți mai ști cine sunt,
Pentru că, eu sunt pentru voi “{}”, sau “Ø”,
Și ar fi păcat să fiu murdărit în acest hal,
Când ceva mai curat nici nu ați văzut.

Îmi torturez mereu sufletul
Cu mii de lovituri de daltă,
Fiindcă îmi e teamă că nu pot fi
Nici măcar o amărâtă de mulțime. Vidă.

Simt cum mi se taie răsuflarea,
Și mă înec cu fiecare picătură
Ce vreau să o salvez.

Iar la sfârșit, nu teoremă...
Doar demonstrație.

A fi nimic înseamnă a fi totul.