ca o lacrimă
pe peretele afumat al unei biserici
ziua e pe sfârşite şi descreşte treptat
printre vitraliile aproape adormite
e atâta linişte alunecând într-o umbră
încât aud cum stelele se nasc
din ochii tăi picurând înserarea
vino iubitule să înşirăm mărgele pe aţă
la gâtul sfinţilor din icoane
să ne ierte pentru patima noastră nebună
din câmpuri să le aducem maci sângerii
înflorindu-le carnea pe fildeşul oaselor
până ce inimile lor de ceară
se vor topi într-un surâs complice
şi păşind către casă în piept cu secera lunii
pe drumul ce miroase a ierburi amare
să-mi spui că sunt numai bună de iubit