din nou ai apucat cu mâinile coada groasă a serii
eu adorm
tresar
visez


mi-ai pus în dreptul genunchilor frontiera
realitatea se învelește se dezvelește
friguri de gât înfășor cum lipsa pupilei când mi se ridică pleoapa rochia coapsa
oarbă urlu adun pietre
hotarul meu hotarul meu
sinceritatea armelor tale devine felia mea locul de unde trebuie sa fug nu pot uita
nu mai pot decât surdina litaniei