Atât mi-e de puţin timpul,
Atât de grăbite sunt toate,
Atât de uşor se strică
Ce la naştere apare eternitate.
Nici cărţi nu răspund, iar cei ce au fost
Tainele toate le-au închis cu ei;
Iar noi ce suntem dezlegăm
Doar drumul ce-au lăsat în urma lor.
Doar poate mai târziu, când vom fi morţi,
Se va găsi un sens acestei treceri.
De aceea cred că-i timpul să iubim,
Să dezlegăm ce vâsle-ascundem
Şi fără teamă în mări deschise
Să descreţim mâhnita frunte-a lumii.
Atât mi-e de puţin timpul,
Atât sunt de grăbite toate,
Atât de uşor se strică
Ce la naştere pare eternitate.