s-au deschis în mine porţile dorului
şi lumina îmi înjunghie ochii.

ca un şobolan bătrân
ies după multă vreme din declin,

obosit, cad fără speranţă în alegerile ce dau sens,
învăţ din nou să plâng înmărmurit de frumuseţe.

te văd cu voal de umbră tras pe ochii sângelui
mă simţi orbecăind prin ziua cea dintâi,


doar faţa ta îmi e damnare
prin toată-orgia de lumini,
căci umbra e speranţă dureroasă
şi tu o ai pe chip din ceaţă.