Stăteam despletită deasupra cărţii, seara,
Şi citeam cu voce tare versurile-i.
Poate pentru că îmi era frică. De ce?
Îmi coloram unghiile
Să nu se vadă că-mi muşcasem pe întuneric degetele.
De sublim? De emoţie? De frică?
Recitam cu voce tare
Atât de multe poezii,
Ca să gonesc întunericul…
Şi nu mă opream decât
Când venea mama să-mi facă lumină,
Lumină ce arde,
Ce-nroşeşte şi face transparente mâinile,
Lumină ce trimite spiriduşi
Portocalii şi verzi pe versuri.