Unde ești, iubito,
Cu inelarul argintat,
Cu mâna ta trudită de dragoste?
Și zorile dispar.

De Sinziene căutata în crânguri,
In crânguri zărită de ochi închiși…
Te caut cernit în suflet,
Și imi spun amar, dulce părăsit.
Și ghețurile apar.

Mă chemi, mă chemi, mă chemi,
Cu sufletul tau strivit,
Nu sunt acolo unde tu mă chemi arar.
Și visurile apar.

Nici în sus unde ploapa ta clipește de dor,
Jos nu sunt, amarnic țarina nu-mi este casă,
Și nici acolo unde gândul tău,
Ghicește cu răutate,
Și nervii apar.

Ha, ha, nu sunt acolo unde gura ta,
Mă mângâie duios avan.
Și cu mâinile, vai ție, mă cauți în gând.
La atingerea mea, orizontul se apleacă,
Și ingerii apar.

Lumini apar din universuri,
De mult, cu jale, disparute,
În necunoscut cunosut.
Și stelele tac.

Kilometri de galaxii, râd cu haz,
De infinitul tău stirnit trist,
Caci dorul tau atomic este,
Și atomii tac.

De vrei să vi la mine spășit,
La cer să-nlați un strigăt mut,
Și in ochi Iisus cu viață,
Și in ochi lui să te văd.
Și zorile răsar.

Să nu vii astăzi, și nici mâine,
Să vii în veci să vii la mine.
Și stânca veșniciei a ta va fi.
Si florile apar.