Vedeam în mine un vesel vas sculptat cu arome
de tristețe
acolo, pus sub nori, unde îmi spuneai tu
"don't be so chinchi"

un mugur de zăpadă își dezmierda puful, un deget
înfiorat se credea dali
și noi ne credeam dali
l-am făcut pe dali androgin,

eu-un mucegai îmbinat cu ceară
într-o nară
amară

Acum fac proză
ca un zero dintr-o roză

(către exterior)Cam atât despre mine, vrei să mă cunoști? Poate sunt mai simplu decât o balegă, dar până și ea a devenit expresia parmenidiană a cenzurii ideii de nutreț. Da, știi prietene (ne)cititor, când cenzurezi ceva tu cenzurezi o parte din tine, o parte din cunoașterea pe care o ai amplasată dincolo de placentă.
(către interior)Placenta este posibila jumătate a ta, avorton îmbătrânit. Vrei un moft? Ia-ți viața! Sau mai bine faci cunoștință cu prietenul meu, Nimicul.
(către obișnuință)Refuz să cred.
(către Elia)Sunt către tine, figura mi-e ascunsă de lumina care produce cuvintele (stai, nu mai urla, slugă), iar eu mi-am pigulit vocea cu lacrimi. Cuvântule, ești tu?