“Am învãþat cã nu poþi face pe cineva sã te iubeascã. Tot ce poþi face este sã fii o persoanã iubitã” dar „oricum ai tãia, orice lucru are douã feþe” deci ºi eu aºa cã „Restul ... depinde de ceilalþi”. Un lucru în care m-am luptat sã cred e cã ”trecutul ºi circumstanþele þi-ar putea influenþa personalitatea. Dar cã TU eºti responsabil pentru ceea ce devii”. depinde ce conþine acel trecut pentru cã unele fapte nu pot fi ignorate ºi unele consecinþe nu pot fi surmontate. Eºti omul trecutului tãu. Cândva, acel TU nu era definit, era în
formare ºi s-a schiþat ca rãspuns la stimulii actuali în acel timp. De atunci îþi faci idee despre cum ai vrea sã nu fie deºi habar n-ai care e alternativa. Important e sã fie ALTFEL! Eºti optimist, nu eºti prost, ai expectanþe mari de la tine ºi de la ei, le oferi sinceritate, respect, apoi refuzi sã o mai faci, le întorci spatele, le arãþi cã nimeni nu e de neînlocuit, încerci sã te convingi ºi pe tine de asta, urli, te întrebi când ai avut timp sã greºeºti atât de mult cã instanþele alea mai mari cã voinþa ºi creierul tãu sã-þi aplice acest tratament. ªi atunci înveþi cã „indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta”. Îþi propui sã pedepseºti orice urmã de slãbiciune care apare în tine pentru cã „doi
oameni pot privi acelaºi lucru ºi pot vedea ceva total diferit”. ªi alegi cã ce vezi tu e corect încercând sã stabileºti niºte certitudini. Slãbiciunea (sentimentul) pentru cineva îþi creste disponibilitatea cãtre ascultarea cu atenþie a pãrerii lui ºi asta ar dãrâmã edificiul tãu. Apoi mai creºti un pic ºi, da, vezi cã nu eºti
centrul universului ºi cã lumea merge liniºtitã înainte fãrã participarea ta activã la ceva, la orice. Te vezi iar mic între elefanþi care fie cã se apropie cu afecþiune sau cu agresiune de tine, te calcã în picioare pentru cã nu-þi bãnuiesc fragilitatea. Te repliezi, îþi redefineºti parametrii ºi cred cã atunci înveþi cã „cei care sunt
cinstiþi cu ei înºiºi ajung mai departe în viaþã”. Te uiþi în urmã ºi vezi cã mai mult de jumãtate din alegerile care þi-au trasat drumul nu au fost ale tale ºi din restul mare parte au fost fãcute prin excludere mai degrabã decât prin afinitãþi reale... Pentru cã acea primã idee a rãmas: aºa nu! dar cum? Te sperii de tine, te urãºti, te condamni ºi te blamezi. te refugiezi într-o nouã idee : „nu este întotdeauna de ajuns sã fii iertat de alþii. Câteodatã trebuie sã înveþi sã te ierþi pe tine însuþi"” Dar (ca sã vezi!!!) nu eºti omul care dea vina pe alþii.
ªi ei au avut motivaþiile lor, ºi ei sunt oamenii trecutului lor. Nu poþi sã te ierþi pentru cã dintr-un punct puteai schimba ceva. Puteai sã schimbi macazul ºi sã intri în altã luptã. Aici e mai delicat pentru cã, vezi tu, e ca într-un sistem opresiv.. Ani de zile scopul tãu e
sã-l subminezi, iar când el se surpã te trezeºti fãrã obiectul urii, fãrã duºman. Eºti liber... Dar prea târziu. E un decalaj pe care trebuie sã-l recuperezi rapid ºi te dãrâma spaþiul asta nou din jur. În toatã acea perioadã de izolare sperai în lucruri de genul „sunt
oameni care te iubesc dar nu ºtiu s-o arate”. Revelaþia de dupã rãzboi e tocmai confirmarea! Te bucuri dar nu mai poþi sã te dedici lor cum ai fi fãcut-o dacã nu te-ar fi târât prin supãrãri. Devii circumspect dar conºtiinþa îþi spune cã atunci ”când sunt supãrat am DREPTUL sã fiu supãrat. Dar nu am dreptul sã fiu ºi RÃU”. Nu vrei sã-i dezamãgeºti dar diferenþele sunt deja prea mari ºi orice fapta a ta pare o rãutate. Ei te-au pierdut undeva pe drum ºi nu te mai cunosc pentru cã au fost absenþi la schimbãrile petrecute în tine în toþi anii ãºtia”. Am învãþat cã este prea greu sã-þi dai seama unde sã tragi linie între a fi amabil, a nu rãni oamenii ºi a-þi susþine pãrerile”. Ca un lait-motiv, consideri cã vina îþi aparþine ºi te macinã cum sã faci ca sã pãstrezi echilibrul între ce vrei tu ºi ce vor ei. Fugi dintr-o extremã în alta: te izolezi sau te dedici cu frenezie anturajului. Cauþi mereu varianta aia care sã contrasteze cu aºa nu-ul. Mai înveþi cu dezamãgire cã aºa nu-urile sunt încã multe altele decât ãla iniþial de care fugeai. ªi apoi...”viaþa îþi poate fi schimbatã în câteva ore de cãtre oameni care nici nu te cunosc”. Pentru cã îþi ilumineazã toate lucrurile pe care le-ai învãþat ºi tu nu ºtiai cã le ºtii.