Nu am sărutat niciodată o lebădă Ieri am luat diplomă de la centru cultural pentru bună purtare pentru că am lăsat umbra să locuiască o vreme în cutia unde mama ţine încă buricul naşterii mele
O întreb pe femeie cum se scrie niciodată şi ea spune că uite aşa aşa şi aşa MEREU se scrie...pe urmă pleacă
Nişte copii îmi bat dimineaţa în fereastra pe sub care odinioară camioane lungi treceau cu fier vechi spre fabrica de la Galaţi
Nu am sărutat niciodată o lebădă de teamă ca nu cumva să mă trezesc lebădoi fudul şi ţanţoş umblănd cu rang prin cine ştie ce ogradă plină cu boabe de orz gâşte raţe şi cocori bolnavi de gripa aceea de la ţară
De aceea dacă într-o zi Domnul nu mă mai sare la număr când face prezenţa îmi zic să ridic un sat al păsărilor
Şi din lemn de fiară-amară la intrarea în satul meu cu păsări am să fac o cruce. Pe ea să se aşeze Domnul când vine seara obosit de la numărătoarea oamenilor şi a norilor ca eu să-l întreb mai apoi ..- Doamne! Fericit m-aş duce ca o piatră-n vârf pe cruce...Voie am? Iar Dânsul strecurând pe sub streaşina ochiului o lacrimă să-mi răspundă...- Mergi fiule ... în satul acesta văd că şi păsările se poartă ca oamenii