după aceea totul era din ce în ce mai departe
un aer rău fractura în distanțe mâinile și chipurile noastre mirate
toate conexiunile căzuseră cablurile sâsâiau în aerul acesta
încolăcindu-se
scuipând un lichid mai roșu decât orice sânge

totul era ca un alt început sau ca un alt sfârșit sau altceva
aerul năștea niște concavități adânci ori niște muguri
crescând în interiorul nostru din carne tare
o sete teribilă ne înțepa buzele cu ace de siguranță
ne priveam prin transparențele înghețate ale unui fel de ecran
un plastic subțire perfect întins între degetele de la picioare
și vârfurile mâinilor noastre ridicate

și brusc începuse să îmi fie frică pântecul meu ca o apă închegată
pântecul meu ca un corp străin și bizar tremurând într-un fel de ploaie
ce se prelingea pe aceste ferestre închise
unde ne vom mai întâlni astă dată și unde
ne vom ascunde tristețile și toate aceste morți începe să miroasă a seară
și intestinele pleznesc în interior ca niște baloane multicolore

lavinia își ridică la toaletă fusta și își strânge nicicând mai frumoasă aripile
să nu se murdărească
eu pășesc gol și indiferent spre bucătărie și uit
din vârful degetelor curg picături de spermă albă și melancolică

ca o iarnă acoperind absențele acestea ca o iarnă
albind aceste singurătăți