i
stau aşa nemişcată şi poezia intră în mine dintr-o lume normală
port cercuri în jurul sânilor pe sub ei
gândul tău îşi trece transparentul amnestic

ii
îmi ies linii din piele îţi intră linii în piele. avem mâinile lipite, carnea lipită.
doar oasele se plimbă în jurul nostru de la unul la celălalt

iii
râzi mamă râzi şi mama râde cu gura. ochii privesc spre ţara de unde
nici el nu s-a întors niciodată. îmi decupez ochii din fotografia
de la şaptesprezece ani. iau fotografiile în mâini şi le arunc
aşa cum arunci nişte păsări în plus din tine. apoi toate cad

iv
aici erau două versuri despre cum seva iubitului meu creşte în mine organic
ascult întinderea spaţiilor înspre solstiţiu şi pierd. sunt în românia şi noaptea se întrerupe
lumina

v
am pietre în jurul inimii. merg pe stradă îmi atârnă ventriculul stâng
a tine. plâng pe stradă şi eu
să văd cum e. lumea crede că sunt steluţe
în genele mele. cineva însă mi-a trimis
calea şearpelui

vi
orfan legăn un copil lumea mă crede naivă (nu
dorm cu pernă nu scriu înclinat nu strâng luna între coapsa ferestrei. apoi vii tu
cu norii tăi care cresc din pământ precum tălpile înainte de treceri)
câtă iubire pe lumea asta doamne.
şi câtă moarte

vii
vii cu mine salvăm un isus de pe crucea luminată cu neon. traversăm o stradă.
apoi privim cum ne dispar umbrele după colţul
cu cinema patria