Sub Toamnă frunze cad, castanii plâng!
Mi-s pumnii plini de picături de ploaie!
Când numai clipe de tăcere vreau să strâng
Cupola Lumii parcă se-ncovoaie!

În Parc sunt oameni, chipul le e trist...
Obrajii galbeni parcă dați cu ceară...
Ei sunt nostalgici, eu vrea să exit
Dar telepatic, ceilalți mă doboară!

Statuia unui om, un chip de sfânt
Stă dreaptă ca Fecioara la altar
E Toamnă și degeaba mă opun
Sunt și eu om și știu ceea ce spun!

E Toamna mea! și vreau să mă adun
Să-mi public toamna, mâine la Jurnal!

Sub toamnă frunze cad, castanii mor...
Þâșnesc precum o pasăre în zbor
Prin Parcul Mare, Parcul de sub deal!

Mereu cu frunza umedă cobor
Spre Someș, ca-ntr-o pâlnie,din zbor
Să mă ridic la anul, poate iar!...
Precum un Phoenix, plămădit din jar,
Cu altă toamnă...Toamna tuturor!