Þi-aduci aminte Bădie Mihai
Când prin păduri cutreieram?
Pe-atunci tu versuri nu scriai
Căci amândoi copii eram.

Când păsări se-odihneau pe ram
Cântând încet, adormitor,
Și fericiți noi ne scăldam
În apa recelui izvor?

Când stele pe cer răsăreau
Fiind lungă calea la ele
Și printre nuferi se oglindeau
În lacul viselor tale?

S-au dus acele vremuri, Bădie,
Și totul acum-i schimbat,
Dar nimeni să plângă nu știe
La rădăcina teiului sfânt.

Doar codrii bătrâni și izvorul
În care lacrimile toate se strâng
Sunt triști acum și-ți duc dorul,
Iar teii cu flori galbene plâng.