Pat îmi făcusem din masa aceea, grea,
pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul baccililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înăbuşea murind cu plămânii,
mai palidă, uscată, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urmă prieteni, baccilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura şi ochii, demenţi, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scălda
în vinul închegat al ultimei nopţi -
în sângele altei neîndurate morţi.

Sdfârşitul, îndepărtatul sfârşit, zăbovea
prin aluviunile coastelor rărite.