poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8971 .



Nimicnicia și absurdul vieții
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Omar_Khayam ]

2005-11-08  |     |  Înscris în bibliotecă de Cosmin Dragomir







Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
lar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea.
Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Și-acum - ce sens plecarea?


Un joc ce se repetă e viața - și tu știi:
Câștigul e durere și moartea fâră nume.
Ferice de copilul sfârșit în prima zi,
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.


Spun unii că există un Creator, și zic
Că pentru a distruge, ființe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

Credință și-ndoială, eroare și-adevăr,
Ca boaba unei spume, ușoare sunt și goale.
Opacă sau bogată în irizări de cer,
Această boabă-i chipul și tâlcul vieții tale.


Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.
Nu va mai fi nici lumea - căci gândul meu o ține.


Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toată știința noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre și floare sunt umbre în abis,
Zădarnic este gândul, iar existența - vis.


Un joc de șah e viața. Destinul singur joacă.
lar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
Ne mută, ne oprește, un timp ne mută încă
Și apoi în cutia neantului ne-aruncă.


Tu ai să pleci spre ziuă sau poate chiar diseară.
E timpul să bei vinul cu sufletul ușure.
Tu te compari, nebune, cu o comoară rară
Și crezi că hoții-așteaptă cadavrul - să ți-l fure?


Toti cei care plecarâ au adormit pe rând
În pulberea săracă a vanității lor.
Să bem, și-ascultă-aicea amarul adevăr:
Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.


Durere și mâhnire în lumea nesfârșită,
Cu mii de taine plină - alt lucru n-am găsit.
Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită,
Dar astâzi, la plecare, nu știm de ce-am venit.


Se-ntunecă. Mesenii extenuați de viață
Au adormit. În umbră, priviți ce palizi sunt!
Întinși și reci! Tot astfel vor fi și în mormânt.
N-aduceti lampa! Mortii nu mai au dimineată.




Vreau beat să fiu într-una și-aș vrea să dorm mereu.
Am renunțat să aflu ce-i bine și ce-i rău.
Durerea, bucuria - la fel sunt pentru mine.
Căci zâmbetu-i solia tristeții care vine.


Tu ești, bătrână lume, palatul trist în care
Aleargă nopți și zile, spre moarte galopând.
Și unde șahi de-a rândul visară fiecare
Mărire sau iubire - și s-au trezit plângând.


Mă-ntreb: ce-mi aparține cu-adevărat? Ce rost
Avui, când fără urmă am să mă pierd în moarte?
Un scurt incendiu-i viața. Văpăi de toți uitate,
Cenușă spulberată-n vânt: un om a fost.


N-aș fi venit aicea de-aș fi putut alege.
Și chiar dacă-aș fi liber, spuneți-mi, unde-aș merge?
Să nu te naști mai bine-i. Dar cum să evităm?
...Acum însă că suntem - de ce să mai plecăm?


Bețivule, imensă urnă, eu nu știu cin' te-a modelat.
Știu doar că poți să-ncapi trei vedre și știu c-ai să te sfarmi curând.
Mult timp am să mă-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit și-acuma - de ce nu ești decât pământ?


Prisos de strălucire eu lumii n-am adus.
Tot ce mă înconjoară - de mine-i mai presus.
Nedumerit și singur mă-ntreb neîncetat:
De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?


Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare
Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare
Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit.
- Sunt morți, ori poate numai sunt beți de-a fi trăit?


Cu toate că-s frumoasă și am parfum de lotuși,
Deși am ca laleaua obraz catifelat
Și svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuși,
Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schițat?



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!