poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4752 .



Scurtă biografie - Edith Södergran
poezie [ ]
de A.E.Baconsky

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Edith_Södergran ]

2005-11-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Bejliu Anne-Marie





Geografia suedeză are pe harta poeziei universale contemporane reliefuri de mărimea întîi, atitudini supreme. Printe ele se profilează lirica unei femei care, trăindși murind departe de țara sa, I-a lăsat o moștenire neașteptată și inestimabilă; aproape nemeritată, dacă ne gîndim că ăn scurta și răvășita ei existență, n-a fost niciodată luată în seamă de critica suedeză, deși tipărise patru volume de poezii, adică aproape tot ce scrisese, cu excepția ultimei sale cărți apărută postum.Dar asemenea divorțuri între realitatea literară și actul critic sînt prea frecvente pentru a mai atrage luarea aminte: aici intervin invidiile și coteriile și strategiile conjuncturale și inerțiile inevitabile și complexele și atîtea altele, încît numai un amplu tratat de psiho-patologie a vieții literare le-ar putea elucida cu adevărat… Voi spune doar că Edith Södergran a fost o poetă fără ecou în epocă și abia la cîteva decenii de la moartea ei și-a ocupat locul printre marii lirici ai Suediei contemporane.

Multă vreme a trecut – și mai trece încă uneori – drept poetă finlandeză, ceea ce e la fel de fals ca și a-l considera, de pildă, pe Kavafis poet egiptean pentru simplul motiv că a trăit la Alexandria. Edith Irene Södergran a fost unica fiică a unei familii, unde părinții cu structuri violent opuse creau o ambianță posomorîtă și convulsivă: tatăl, inginer, fire brutală, incult, rudimentar, alcoolizat de timpuriu, mama, la polul opus, delicată, trăind pasiuni secrete pentru literatură și artă, ușor exaltată, ca și viitoarea poetă care o moștenește, nu fără a ascunde în poemele sale de maturitate ceva din temperamentul abrupt și dur al părintelui. Originari din Finlanda, unde încă din veacurile trecute există o minoritate suedeză, soții Södergran se mută pentru cîtăva vreme la Petersburg și astfel poeta vede lumina zilei în capitala somptuoasă a crepuscularului imperiu țarist, în aprilie 1892. La scurtă vreme se mută, împreună cu familia, la Raivola, localitate obscură pe malurile unui mare lac din istmul Kareliei, petrecîndu-și copilăria într-un peisaj orizontal, populat de himere lacustre și duhuri legendare impenetrabile.

În 1902, împlinind vîrsta liceului, trece din nou la Petersburg, împreună cu mama ei și urmează la Die Deutsche Hauptschule, cunoscut pension ce aduna copiii marilor bogătași ai capitalei ruse, distingîndu-se ca elevă excepțională.Acolo, la o vîrstă neverosimilă își începe activitatea literară, scriind versuri în suedeză, germană, franceză și chiar în limba rusă: cele peste două sute de poeme rămase din perioada liceului vădesc un talent precoce, încă de pe atunci tinzînd spre o anume autonomie, în ciuda unor influențe a germanilor de la răscrucea secolului nostru cu cel trecut, și a primilor simboliști ruși( Balmont, Sologub, Severianin – din prima lui perioadă, înainte de ego-futurismul ulterior). Tatăl, rămas singur la Raivola, e devorat de alcool și de ftizia care-l doboară în toamna anului 1907.

Urmează o lungă și istovitoare carieră a eșecului. Și paralel, aceeași boală ce-I ucisese părintele se insinuează în viața ei, între exaltări și prăbușiri succesive, mistuind-o implacabil, flagel al epocii căruia nenumărați poeți I-au fost victime predilecte. Ani la rînd peregrinează prin sanatorii, oripilată deopoptrivă de atmosfera posomorîtă a celui de la Nummela, unde-și văuse tatăl agonizînd, și de frivolitatea celui de la Davos în Elveția, loc de competiții moderne caracteristice stațiunilor reputate. O călătorie în Italia, popasuri elvețiene fugare printre lacuri înalte și hermetice, unde halucinează fantoma lui Zarathustra, o întoarcere la Petersburgul cuprins de revoluție și iarăși, deposedată de fostele-I proprietăți, revine la Raivola sortită unei existențe aproape precare.

Urîtă, incapabilă de a se acomoda societății ce-I pare tot mai streină, roasă de boala aproape incurabilă pe atunci, urmărită de insuccese erotice, literare, sociale, ea reușește să-și depășească durerea printr-o miraculoasă vitalitate sufletească. Într-o lume de literați obscuri – în literatura de limbă suedeză a Finlandei timpului său, unicul poet de anvergură, Emer Diktonius, era încă la începuturile sale – Edith Södergran încerca să se facă auzită, dar limbajul ei, de o noutate deconcertantă pentru receptivitățile meschine, nu-și poate găsi ecou. O singură voce face notă discordantă: Hagar Olsson, o femeie care-I va deveni prietena celor din urmă ani de singurătate, se ridică în apărarea poeziei sale, încercînd să opună indiferenței sau opacității ambiante, o admirație intuitivă și tonică.

Umbrele progresează mereu: boala, sărăcia, declinul.Are momente de inexplicabilă euforie, cînd scrie poeme ca într-o stare de transă și se lasă ademenită de orizonturi necunoscute. Pasiunii mai vechi pentru Nietzsche, la mormîntul căruia scrie un splendid poem în septembrie 1918, i se adaugă o alta: Rudolf Steiner, antroposoful austriac prezent în viața multor scriitori ai vremii, de la Kafka la rușii Kliniev, Belîi. Alcătuiește o antologie a tinerilor poeți suedezi din Finlanda, publică articole și eseuri în revistele de avangardă ale lui Elmer Diktonius – dar zilele îi sînt numărate. În iunie 1923, cînd abia împlinise 31 de ani, moare și e îngropată în grădina casei sale de la Raivola; în anii celui de-al doilea război mondial, mormîntul i s-a spulberat fără urmă ca în pecetea destinului de inițiere supremă ce o restituia simbolic acelui Mysterium Magnum spre care aspira cu fervoare.

Viața dureroasă a Edithei Södergran nu i-a putut stinge patima de lumină care e poezia ei. O lumină de miazănoapte cu izbucniri violente după lungi și stagnante anotimpuri de umbră, o lumină fantastică uneori, cu ciudate reflexe de auroră borelă. Pe această gamă a luminilor tăioase ca niște țipete de pasăre nordică, și-a cîntat iubirea ei infinită față de oameni, de viață, de natura în care, dincolo de principiul steinerian, a crezut ea însăși ca într-o zeitate supremă. A căutat o mare iubire – totală, devorantă ca o gheenă nietzscheean㠖 dar n-a găsit-o niciodată. Amărăciunea eșecului confluiază însă miraculos cu un imn disperat și frenetic către Marele Eros, unde viziunile eliberatoare și invocarea vehementă se îngînă. Și în cele din urmă, limanul ideal: Țara care nu e, abis invers ce te absoarbe în sus, răpindu-te cu aripi de Wüstentraum brentanian; acolo stăruie sufletul ei în cumpăna pornirilor și aspirațiilor care I-au jalonat existența. Acolo se constituie triumful ei: ca în virtutea unui exorcism, puterea de a iubi, chemarea plenitudinii, voința de a învinge, devin realități în ciuda realității, se alcătuiesc într-o stranie pararealitate, existînd în însăși negația lor.

Poezia ei

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!