Priveşte!
Acolo sus,
Undeva, la etajul fără număr,
E deschisă singura fereastră a blocului negru;
Iar o fată îmbrăcată în alb
Ne face semne, fluturând o batistă albă.
Nu te întreba ce doreşte.
Mulţumeşte-te s-o priveşti.
E atât de fericită!
Şi numai ochi, luciri, alb.
E fericită că poate flutura batista albă.
Căci va veni o vreme
Când va scăpa batista din mână
Şi va trebui să închidă şi ea fereastra,
Ca apoi să o ucida pe fata în alb.
O, nu !
Nu-i răspunde!
S-ar putea ca batista ta
Să nu fie îndeajuns de albă,
Iar fata în alb, pe fond negru,
Să moară prea repede.


din "În noi e un cer mai adevărat"- Tel-Aviv-1984 (C).