Sub un cireş retezat, Cehov îşi creşte puiul de mâţă.
Pisoiul e alb, a crescut cu lapte de vacă.
În grădina presărată cu frunze de cireş, pe scaunul mâncat
de apa de ploaie, îşi ciuleşte urechile ca un băieţel
cardiac. S-aud parcă, vârtos, lovituri de secure.
În soare, coama îi luceşte cu graţie. Ca şemineul din casă.
Odată cu noaptea, se înnegreşte şi el. Minus ochii. Valea
se umple de umbre.
Nopţi răcoroase. Mângâiat de vise contrare, miaună, miau,
miaună, miau.

(Din volumul „Poezie japoneză modernă”, Editura Univers, Bucureşti, 2003)