în visul mortului prăbușire de smoală
talpa iadului poate s-a împăcat cu sine
și nu mai pășește
pruncii crinilor de toamnă urlă a câine
timpul adoarme într-o burtă de pește

lasă-ți mamă neștiuta povară deoparte
înăbușă-mi crupa ca unui mânz istovit
mi te-am rupt de sub pântec de sub arc
mi te-am rupt
am murit m-am născut și abia am iubit

fruntea albă ceas fără limbă-timpane
ticăie a clopot
și te vrea și te strigă
și aud cum îmi cântă fără rimă de clocot
o nebună ce-și fierbe în copil mămăligă

mi te trag de pe față și mă lași fără piele
carnea mea se roșește parcă e pasca ta
o tristețe de fum
fără ploaie și ceață
te golește de nume să te uite ar vrea

trag de limbă cadavre deșirate a strune
și mă ninge un bocet
un telal mă-nvelește
am aceeași tristețe ca un cal rupt din sunet
poate focul de noapte mâna ta întețește

leg așa mult mai simplu în atele de ață
jucării pe care mai de mult le-am stricat
ia-mă-n brațe și cântă-mi
un colind de porumb
legănat între rânduri ca un vânt descărnat