Te-ai dezbrăcat de haine ca de-o coajă
Migdala trupului cu gust amar,
Şi patul jos ca valul de pe plajă
Primeşte alb nepreţuitul dar.
Răcoarea inului îţi dă o tremurare
Uşoară, ca o boare peste iaz.
Pleoapele se lasă. Cu mirare
Îţi recunosc un alt al tău obraz.
O clipă tai cu mâna moartă valul
Imaginar la ţărmul rătăcit,
Înotătoare părăsindu-ţi malul
Cu puf uşor de perini vătuit.
Dar ape moi în juru-ţi parcă sună
În zvonul surd cu legănări de somn.
Alunecă... Ascultă... Te adună
Pe alt tărâm, supusă altui Domn.
Tot trupul mlădios te părăseşte
Şi mâinile legate până-n zori.
Ce singură îmi stai, copilăreşte,
Din vârf de frunte până la picior!
Înlănţuito, ce priveşti? Şi unde
Liane, vise, o păstraţi de-acum?
Zadarnic. Mâine n-o să-mi poţi răspunde,
Statuie, răsărind din ţări de fum.