nu-l mai caut pe Dumnezeu aștept
să coboare scuturându-se de nemurire
ca de-o zeamă urât mirositoare
să-și îndrepte oasele
neatent la zarva heruvimilor în alai
apoi cineva îmi va despica buzele
ca pe-o rană învechită
sub care înca mai doare
în ascuns un zâmbet de om
e vremea să ne rătăcim îngerii
privește-ma cum alung
cu spaimă limba ce fulgeră
capătul descărnat al adevărului
departe de noi
pasageri clandestini
mereu îndrăgostiți de plecări
miraj al unui așternut șifonat
de gamba ta arcuită spre nicăieri