poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1652 .



Totul sau nimic
poezie [ ]
Dați-i Cezarului ce-i al Cezarului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MaH666 ]

2005-10-04  |     | 



Totul este pretutindeni, nimicul nicăieri,
Prin undele unui regat ce geme după-averi,
Prinzând de coadă un fir de păr din barba unui rege
Îmbogățit din sărăcia ce vrea să o renege.
E un drog pur pentru popor căci pentru el ei ard,
E piele și chip de aur, dar sânge de bastard.
Are averi cât visul, ce-atinge el e sfânt,
Când suflă doar o dată cade câte-un pământ.
Dihania din grotă cu mâna stâng-o calcă,
Cu sabia din dreapta îi smulge câte-o falcă;
Are covor de sclavi, are păduri de-armate,
Are hotare largi, castele și palate,
Trăiește într-un rai pe care-l dă cu zarul;
Dar, din toate-acestea, cu ce-a rămas Cezarul?


Corabia cu pânze în valuri se înclină,
Se duce în furtună, se duce în ruină,
Și sute d-echipaje se duc să se căiască
În noaptea vieții lor, ei mor ca să trăiască.
Învolburat e gândul celui care veghează
La geamul său potopul ce mintea îi trădează.
Supușii sunt în doliu, toți sclavii sapă cripte,
Picioarele-n noroaie și sânge stau înfipte.
Dar lui nici că îi pasă, bea cupa pân' la fund,
Își stăpânește gânduri ce râsete ascund,
Iar lumea-i solitară în plin el o trăiește,
Cu mâna strânsă-n creștet el cupa o zdrobește
Și cade peste perne înghițind amarul,
Căci, din toate-acestea, cu ce-a rămas Cezarul?


În câmp de bătălie când caii galopează,
Pietre se despică, pământul sângerează.
Soldații curg cascade, săgeți zboară zdrobite,
Pe pajiștea mizeră a nopții însorite;
Săbiile scot scântei și scuturile sparte
Despică în bucăți trupurile moarte.
În aerul încins și putrezit de boală
Armata de cadavre parcă din nou se scoală;
Și se târăsc răniții să nu rămână orbi,
Căci ceru-i cucerit de colonii de corbi.
Mormântul se întinde pe sute de hectare,
Țărâna-nvolburată se scaldă în picioare
De gloria deplină a celor ce au harul;
Dar, printre acestea, unde-a rămas Cezarul?


La visul lui feeric, al vieții lui mormânt,
În groapa din grădină, plângând, râzând, cântând,
Plăcându-se pe sine, urcând înspre balcon,
Săgetat în cuget de arcul lui Cupidon.
Iubește viața la sfârșit, în scurta ei cămașă,
Cu pletele pline de praf, cu vocea lui cea lașă.
În harfa sa fragilă-și scaldă mâinile uscate,
Murdare de omoruri, cu sânge închegate.
Cum degetele-i curg pe corzi așa-i curge otrava,
Împrăștiindu-se în corp când își bău epava.
Dar după două versuri o coardă se desprinde,
El degetele-i înnodate la cap și le întinde,
Și scapă harfa pe pământ și bea întreg paharul...
Dar, dintre acestea, cu ce-a rămas Cezarul?


Scuipând sânge pe nări precum un cal pe moarte,
Împăratul bogăției s-a pierdut departe.
Învolburat el stă pe jilț de secole de-a rândul,
Visează cu viteza ce depășește gândul.
E curier în vise și mesager în stele,
Cu sufletul pășind, cu trupul tânjind la ele.
Îi curge lutul pe obraji și zdrențele-i sunt roase,
Are barbă infinită și praf în loc de oase.
Păianjenii-i croiesc bordeie-n găurile pielii
Și multe muște-nfometate i-absorb urma durerii.
Printr-o magie necurată e blestemat la viață
Acest cadavru gânditor, puțin pierit la față,
Ce stă pe jilț în praf și treaz ducând calvarul...
Iată, dintre toate, cu ce-a rămas Cezarul.


Un mort desăvârșit ca gheața doarme-n raclă;
La căpătâiu-i îngeri i-aprind câte o faclă,
În memoria, cinstea vieții glorioase,
Cu multe bătălii dar și multe angoase.
E rupt de existență, visează că e viu,
Petale de cenușă îi cad peste sicriu;
Și patul lui cel veșnic, tot mai comod și moale,
Îl îndeamnă-n bătălie spunându-i să se scoale,
Cu sabia în mâna dreaptă să săvârșeasc-omorul,
În mâna stângă s-aibă bobul ce cultivă poporul!
Dar e pierdut, uitat și scris doar de istorici,
Cântat de patrioți și memorat în cronici.
E împăratul dintr-un rai jucat de el cu zarul...
Și iată cum, din ce avea, cu ce-a rămas Cezarul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!