Întâi ei ne-au furat un pește,
Apoi ne-au aburit cu ouă -
Cu hoții-am împărțit frățește
Lumea ce ne-a fost dată nouă.

Iubite frate, nu-ți ajunge
O roșie, un măr, o pâine?
De ce să verși atâta sânge
Pentru înneguratul mâine?

Doar vulturii mănâncă leșuri
Și numai leii-mpunși de foame
Atacă vacile pe șesuri...
Și animalele au mame.

Auzi cum behăie mieluțul
Limba rățuștii ne condamnă
Îngroașă perna și pătuțul
Bobocii numărați în toamnă.

Nu-ți mai ucide, frații, Petre!
Nu mai plăti cu bani lichizi
Satârul crunt de gorobete
Să-l vezi când fălcile-ți deschizi!

Închide ochii măi, Ioane
Și recunoaște-o dată drept:
Când dai cu palmele-n butoane
Și muști din sandwich-ul cu piept

Chiar tu ești ăla care trage
Clapa sinistră-n abatoare
Vițelului ce-n lanțuri rage,
Curcanului ce-n chinuri moare.

Ridică-te, Gigi, prietenii-ți crapă
Șterge-ți figura de interlop,
Vino, Mitică, și tu de la sapă,
Să spunem cu toții cuțitului 
STOP!

P.S. Dar unde-i regimul de altădată? Regimul de pâine prăjită și Făgăraș... Azi în loc de ștevie avem Knorr. În loc de mere și usturoi neaoșe, din grădinile noastre, în magazine și aprozare găsești fructe de ceară, legume de plastic și omniprezentele chewing-gumuri capitaliste. Bolborosește purgatoriul și-n ograda patriei noastre. Face clăbuci și poezia românească, în vers alb. Poate-i sfârșitul unei epoci, cine știe. Așa zboară egoismul din univers, propulsat de guma Turbo și de chips-uri crocante cu aromă de carmangerie. Poezie vs. Agonie. Noi cu cine votăm?