Zborul din vis
e întoarsã, linã cãdere,
din orizontul eului preaplin de sine însuşi,
în aerul stelar, eteric, rarefiat,
ce mã absoarbe prin toţi porii.
Zborul din vis e o asimetrie
şi o confuzie,
o contopire de forme,
de culori,
de sentimente,
ce numai un vis le poate avea.
O, geometrie a zborului,
cu bãtaia în contratimp a inimii,
cu lunecarea deasupra pescãruşilor
a gândului de neţinut în frâu,
a literelor care se încheagã în sibilinice cuvinte!
O, zbor din vis
în care drumul pescãruşilor mi-e far,
iar singura ancorã vizibilã - copacii,
foşnitorii, cucernici rugãtori ai miezonopticei.
Ce mã voi face dacã deruta valurilor
şi-a lumii
va frânge zborul pescãruşilor?
Voi rãtãci fãrã de ţintã
deasupra imensitãţii etericelor valuri
ce nu mai au odihnã?
Îmi vor cãdea în valuri cuvintele asemeni lirei lui Orfeu?
Ce mã voi face când ultimul copac
va fi zdrobit şi rãstignit,
aşa cum şi Iisus
a fost în chinuri rãstignit
şi-mpuns cu suliţa în coastã?
Sã mã trezesc din vis
pânã ce nu va cãdea şi ultimul copac,
pânã ce nu va fi-nghiţit de valuri şi ultimul pescãruş.
Sã mã trezesc, chiar dacã tristã mã voi regãsi
pe soclul nemişcãrii
şi al neputinţei,
înconjuratã de valuri de cuvinte...