Multe voci întâmplătoare au curs în auz

până să se întâmple aceasta de-acum.

Vocea de cristal pare să fi durat mai mult,

că doar trebuia ceva timp să se acumuleze poveștile.

A urmat una pe care se băteau copilul și adultul,

ceva ca un fel de spargere a cristalului.

Sunetele aveau ezitări hazlii

și un tremur ca un început de nostalgie.

Repede-a mai trecut și ea!

Venea alta, cu o intensitate în acord cu bătaia de inimă.

O voce care s-a regăsit, mai întâi, în culoare,

înlocuită treptat de altele

mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

Câteodată, venea una elastică, mai cufundată în sine;

alteori, una curgătoare ca un izvor.

Vocea de aici e bună și pentru dureri neștiute.

Cu ea vă vorbesc acum, domol, oarecum trist

că se va pierde în această lume

nemilos de frumoasă,

dureros de zgomotoasă.