cineva îmi scrie fusta plisată rotindu-se în jurul tău
mâna cu unghia crăpată care se desprinde de mâna ta ca să-ți arate
luna
gândul de ați vorbi despre constelații și renunțarea din motiv de neștiință
ochiul stâng care se zbate și o nevoie de a plânge
dintr-un soi de libertate pe care o voi strânge la piept
ca pe-o carte împrumutată
despre care știu, din ochi, după numărul de pagini
că nu voi avea vreme s-o citesc până la final în două săptămâni
mă voi duce
să schimb data pe fișa de lectură, fiind din ce în ce mai ocupată
cu analiza gurii tale cum îți curge
peste gât
prea multă vopsea din pensonul chinezesc
alunecând
creionată îmi întorc mâna înapoi și aleg umărul de astă dată
o prietenie mascată naște măcar o prefață
în care-mi lauzi cu iscusință meritul
pentru ținutul la distanță