Singurătate, ce film!, un fulg dus de vânt,
O stare în versuri, un timp infinit,
Un verb minunat conjugat simplu, "sînt",
Un dar de nedat odată primit.

Sînt un drum fără curbe, un caleidoscop,
Sînt o floare de cactus, un vis în culori,
O damă fierbinte ce nu-mi spune "stop"
Și bărbat-su ce-mi rupe picioarele-n zori.

Ce să fiu, ce am fost, întrebări de doi lei,
Ce voi fi nici nu poate explica vreun cuvânt,
Sînt trenul tău ultim și aștept să mă iei,
Sînt mai mult ca perfectul ideii de "sînt".

Sînt ce-am fost și voi fi exact ce-aș fi vrut
Într-o viață dictată de verbul "a fi",
Sînt un făt imposibil, un copil nenăscut
Presimțit de părinți obsedați de "a ști".

Eu sînt tu, tu ești eu, noi sîntem idei,
Nicidecum viețuim, nicăieri nu trăim,
Tu m-aștepți, eu îți vin, ele-ți vin să mă iei
Să nu facem nimic, hai să fim, doar să fim!

Sînt o gâză mai mică decât un atom,
Sînt singurul om ne-nsemnat pe Pământ,
Nu sînt sigur c-am fost altceva decât om,
Dar un om precizând, iar și iar, simplu, SÎNT.