ploua marunt peste gradina botanica
peste tufele acelea cu fructe mari, rosii, otravite,
noi ne tineam de mana si nu ne pasa ca e zi
ca e noapte traiam
ca intr-un film de benzi desenate.
nimeni nu era ca noi pe atunci inotam
prin aer ca pestii din realismul magic sudamerican
si ne atarnam unul de altul si amandoi de liane
de cabluri de telegraf sau ce vor fi fost acele cordoane negre
pe care le vedeam la tot pasul.
imi zambeai cu jumatate de gura, cA in reclamele frantuzesti,
apropiindu-ti usor pleoapele si imi sopteai ca o sa prindem radacini aici
ca pielea o sa ni se zbarceasca, o sa faca scorburi, degetele ne vor ajunge vreascuri
iar copiii de la scoala 104 or sa vada in noi
niste relicve din alte vremuri.

si a fost ziua a saptea.