De la inaltimea sanului meu,
Ma privea ca pe Dumnezeu,
Si ma speria responsabilitatea
De a fi, nu chiar Dumnezeu,
Dar un delegat al Sau,
Pentru a ingriji,
Pentru a educa
Micuta fiinta,
Puiul acesta de om,
Prima mea confirmare
Ca exista miracole.
De la inaltimea sanului meu
Imi zambea linistit si fericit
Un prunc cu ochii mari
Si cu nasul mai mic decat nasturele
De la pijamaua tatalui sau.
Isi tuguia buzitele
Si mai stia sa si suga!
Eu nu stiam sa alaptez,
Insa el stia sa suga!
Si tot asa, zi si noapte,
Ma inscauna ca Dumnezeu al sau,
Fiinta care ii potoleste foamea,
Care il invata sa mearga
Si ii rapspunde la toate intrebarile.
Stiam si de ce atarna luna pe cer
Si de ce mor oamenii
Si cum infloresc florile
Si mai ales stiam leacurile
Pentru orice stranut sau febra
Pentru orice durere pe care o avea.
Doar sa ma stia aproape
Si se vindeca!
Stiam toti doctorii, toate medicamentele
Stiam sa gatesc, sa fac prajituri,
Sa ii spal hainutele,
Aveam putere chiar sa il tin in brate
Sau sa ii ridic cauruciorul
In autobuz sau cand urcam scarile.
Dar mai ales, eram asa de mare!
Se uita de jos la mine,
Imbratisandu-mi genunchiul
Pentru a se apara de vreun tunet
Care zgaltaia fereastra
Odaii sale plina de jucarii
Si hainute minuscule.
Se vede ca tatal sau,
Desi mai inalt, avea puteri limitate
pentru ca nu i-a acordat
Acelasi titlu absolut,
Desi poate facea minunatii mai mari
Si mai importante decat mine
Era uimit si de puterea lui,
Insa ii acordase un loc secung
Pentru ca nu putea sa faca
Chiar tot ce stiam eu sa fac.
SI la gradinita mi-am pastrat titlul
Vorbeam cu educatoarea, cu directoarea,
Cu batausii clasei,
Faceam costumele pentru serbari
Cumparam masinute si
Il duceam la rasfatat prin oras.
Mai stiam sa fac si o droaie
De prajituri si torturi,
Si toate mancarurile lui preferate
Ba chiar stiam
Cum sa ii scot maseluta
Care ii atarna intr-un fir
Fara sa il doara!
Nu e asta grozav?
Stiam fiecare lucru care e in casa
Si cu ochii inchisi,
Stiam drumurile, orasul,
Numerele de autobuze,
Stiam sa scriu, ca citesc,
Sa merg cu bicicleta
Si sa ma dau peste cap,
Spre incantarea lui,
La bara din parcul
Copilariei sale.
Ba chiar si
In primele clase de scoala
Tot Dumnezeu eram,
Degeaba il duceam eu la biserica
Sa ii spun de Dumnezeu si de Isus.
Pesemne ca ii ofeream ceva intangibil
In locul unei prezente sigure
Si la indemana,
Care mai face si gogosi grozave!
Dupa zece ani, ceva incepuse sa scartaie
Daca sunt Dumnezeu,
De ce imi mor parintii,
De ce obosesc sau plang cateodata
Si de ce tatal sau tipa la mine?
Invatase sa isi faca singur sanvisuri
Ba chiar si omleta,
Traversa strazile si chiar la bunici
A reusit sa ajunga cu tramvaiul!
Incepusem sa fiu un Dumnezeu
fara intelegere, fara indulgenta
Si mai ales prea pretentios.
Am stat asa in starea asta
Pana spre pubertate
Cand a decis ca nu pot fi Dumnezeu
Daca nu pot nici macar
Sa ma inteleg cu tatal lui,
Daca lucrurile se intampla
Si fara voia mea,
Daca nu pot ridica de jos
Prea multe greutati
Si daca nu imi mai gasesc un serviciu.
Apoi ceva s-a intamplat
Si m-am redresat cat de cat,
Am devenit omul intelept
Desi cam femeie,
Din viata sa.
Am devenit ajutorul
Sau sprijinul
Cand treburile sale
Nu mai au alta rezolvare.
Am devenit omul
Care poate mai multe,
Care stie cum merg treburile
Si care e acolo pentru el
In cazul in care ar fi nevoie.
Dar nu mai era nevoie
Din ce in ce mai des,
Pentru ca brusc devenisem ignoranta,
Si nici macar nu admiram
Pasiunea lui pentru skateboarding
Si tricourile sale cu capete de mort
Ca sa nu mai spun ca nu intelegeam
Nici macar muzica moderna,
Cea care anunta schimbarea radicala
A lumii pe care noi am construit-o
Cat se poate de stramb.
Ascultam pesemne muzica de epoca,
Incepuse sa ii fie rusine cu mine
Cand isi intalnea colegii pe strada
Si mai ales cand il rugam
Sa ma ajute sa car una din sacose.
Daca il vedea cineva?
Uneori ma priveste cu mila,
Uneori cu iubire parca,
Alteori cu ciuda
Ca nu pot mai mult,
Ca nu m-am imbogatit si eu la timp
Ca nu sunt deloc,
Ca nu sunt nimic
Din tot ce a crezut
Atatia ani despre mine.
Nu sunt Dumnezeu
Si nu asta ma doare,
Ma doar doar
Ca nu sunt sigura
Ca acolo unde ma pusese
Pustiul asta rebel
Mai e acum cineva...

Septembrie 19, 2005
Toronto