Pasărea a obosit în zbor
Încearcă să se prindă de un nor
Mâna mea rănită nu mai poate
Dar încerc să o duc mai departe
Simte că e ghiață
Înseamnă că e în viață
Eu sunt pasărea ce stă mereu în zbor
Deoarece jos e prea mult nămol
Ea se gândește să nu jignească
Dreptul ei de gândire lumească
Și spune atunci pe nume
Sunteți tot ce iubesc pe lume
Vede o casă, n-ar putea lăsa lângă
Dar oriunde să nu se frângă
De aceea pe ea se văd umeri
Și împreună am fi ajuns în chinuri
Așa că mă lasă cu un pelican
Pe mă vizita an de an
Până când mi se păru că din naștere
Mi se părea că aș scrie metafore
Ea nu vrea ca mine în umbrà mică
Pentru viitorul meu cameră hiperbarică
Și este corect la pelican
Mă duce să zbor an de an
Să mi se serbeze ziua de naștere
Îmi aduce aminte să strunjesc metafore
Și mie mi-a plăcut la camera hiperbarică
Numai că musafirilor le este frică
Fie că-s prietenele păsări zburătoare
Și prietenii cărora nu li se pare afi onoare