În tine e o ură fără margini
Vrei să lupți cu mine chiar
Lăsându-mi poeziile-n paragini
Ca să fii noul lor zidar

Eu țineam la ne-ndrăgiții de naturà
Rãi sau urâți sau proști poate-mi erau urmași
Cât sunt în viață nu le permit măsură
Dar după aceea ca oricine darul ți-l lași

Eu nu las praful să se-aștearnă
Zi de zi mă dovedesc băiat harnic
Ceea ce faci tu este amarnic
Și m-ai supărat ca o iarnă

Frumosul din versuri nu e împrumut
Și nu-ți va folosi, e în zadar
Ce-am scris va străluci încă o dată
Nu printr-un epigon ci prin gingașul vlăstar