Dincolo
e un nesimțit
care
nu uită în oglindă
nici urgia simțurilor...

Strigă din gură
de șarpe
în carne
ca pulpele
peste rotisorul
în flăcări

Ne urăște
în nimicnicia lui
cum zice Macedonski
în epitaful urii
sau Baudelaire
mirosind florile răului

Nesimțitul
are coarne
de cerb!

De fiecare cracă
îi atârnă
un dicționar
de înțelepciune

Mugește
când îl apucă nervii
la stomac,
noaptea,
în plenara nesimțiților
cu boturile pline
cu mucuri de țigară,
arzând ca ultimele faruri ale literaturii.
În fond, niște neisprăviți,
cu cartea mare,
aruncând
cultura ca un cataroi,
drept în țestele neofiților imberbi...

În sistemele audio
ca un virus de nepăsare...