ai simţit vreodată sunetul nopţilor albe?
Matrioșka da!
l-a simțit și știe că e precum plânsul viorilor din orchestrele la care mereu plăteşte scump biletul de intrare, deşi aici evoluează un singur personaj
ea compozitor
ea violonist
ea dirijor
ea spectator

Matrioșka știe că e precum dangătul de clopot mănăstiresc tras de călugări la ceasul vecerniilor
când luna îşi despleteşte razele argintii în poala nopții ca ea să-i audă glasul
o linişte nefirească o pătrunde și plânge
cuvintele-i nerostite se adună în cristelniţe şi capătă forţa apelor vii
și, ca un ecou al nopții, tâmplele îi răspund:
ce sunt lacrimile?
lacrimile sunt roua sufletului
naşteţi lacrimi!
izvorâţi lacrimi!
curgeţi lacrimi!
din puterea lor pieptul vă înfloreşte flori şi spice de grâu cu chipul Lui Hristos,
din puterea lor pruncii capătă glas, mamele aripi de îngeri, iar poeții se nasc de sub pietre